Cautati Imparatia lui Dumnezeu

Cautati Imparatia lui Dumnezeu

 

 

(MATEI 6,  33)
 
Dispretuieste averile, de vrei sa ai averi,
fii sarac, de voiesti a te imbogati
 
Dumnezeu ni-a incredintat o taina  atat de mare , in timp ce noi nu-i incredintam  nici banii.
 
El ne spune: “Incredintati-le acelea mie si nimeni nu le va rapi; nici molia nu le va roade, nici hotii nu le vor fura”, si ne fagaduieste insutit a ne da, si totusi nu ne convingem.
 
Desi noi nu luam nimic mai mult de la cei cari am depus banii nostri, decat ceea ce am fost depus, si inca atunci sa fim multumiti.
 
Chiar furul de ti-le-ar rapi aici, zice, pune-le in socotela mea; nu-ti voiu zice: le-a furat talharul , sau le-a ros moliile.
 
Insutit El da in schimb aici, iara acolo va da si vieata vesnica, si totusi nimeni nu pune spre depozitare.
 
“Dar , zici tu, tarziu imi va inapoua”. Apoi si aceasta ete un semn mare al darului sau celui nepovestit, de a nu rasplati aici in veata aceaasta trecatoare, – sau mai bine zis, chiar si aici rasplateste insutit.
 
Caci spune-mi: oare Pavel n’a lasat aici  cutitul lui de curelar?
 
Petru n’a lasat aici trestia si undita?
 
Matei n’a lasat vama?
 
Si oare nu li se deschidea lor intreaga lume mai mult chiar decat imparatilor ?
 
Oare nu puneau toti la picioarele lor averile ? Oare nu-i luau pe dansii de Domni si stapanitori?
 
Oare nu incredintau in manile apostolilor pana si sufletele lor ?
 
Oare nu cu totii atarnau de vointa acelora?
 
Oare nu chiar si pe dansii se puneau in randul   robilor lor?
 
Si oare acum chiar nu vedem noi petrecandu-se multe de acest feliu?
 
Dispretuieste, deci, averile, daca, voesti a avea averi: de voesti a te imbogati, fii sarac.
 
Caci asa sunt  faptele cele  minunate   ale   lui Dumnezeu: El nu voeste ca tu sa devii bogat numai prin propria ta osteneala, ci si prin harul Sau.
 
“Lasa-mi mie, zice, acestea; tu te ingrijeste de cele duhovnicesti, ca sa cunosti si puterea mea. Fugi de jugul si robia cea de la averi. Pana cand vei fi supus lor, sarac vei fi; iarasi cand vei dispretui averile, vei fi de doua ori bogat: si ca iti vor curge averi, din toate partile, si ca nu vei avea nevoie de nimic din cele de care au nevoie cei multi.
 
Caci nu este bogat cel ce are multe averi, ci cel ce nu are nevoie de multe.
 
Asa ca intrucat are nevoie de dansele, intru nimic nu se deosebeste imparatul de sarac, fiindca saracia nimic alta nu este, decat de a avea nevoe de altii; – astfel ca si imparatul in privinta aceasta este sarac, fiindca are nevoie de cei stapaniti de dansul.
 
Deci, daca voesti a te invrednici de cele din lume, cauta cerul; iar de voesti a te bucura si de cele de aici, dispretuiesti-le, “Cautati – zice – imparatiea lui Dumnezeu, si toate acestea se vor adauga voua” Mat. (6, 33).
 
De ce admiri pe cele mici?
 
De ce stai cu gura cascata la cele ce nu sunt vrednice de cuvant ?
 
Pana cand vei fi sarac?
 
Pana cand cersetoriu ?
 
Cauta spre ceriu, gandeste-te la bogatia de acolo, bateti joc de aur, afla ca trebuinta lui este mica si nebagata in sama.
 
Multamirea de dansul ramane aici in aceasta lume trecatoare; si pe cata deosebire este intre un fir de nasip, sau intreo picatura de apa si abizul cel fara sfarsit, pe atata este intre vieata de aici si cea viitoare.
 
Aceasta nu este proprietate, ci numai intrebuintare; nu este ceva care sa o stapanesti pentru totdeauna, fiindca cum fi putea, fi, daca murind tu, de voe sau de nevoie alti vor lua toate, ale tale, si aceia iarasi vor lasa altora, si iarasi acestia vor da altora? Toti suntem straini iara stapanul casei este doara mai mult un chirias, fiindca murind el, chiriasul ramane si se bucura de casa mai mult decat stapanul ei.
 
Sa facem, deci, cele ce sunt inauntrul nostru. Nu este cu putinta de a lua cu noi averile si a pleca de aici,  ci cu putinta este de a pleca cu milostenia, si mai drept vorbind,  de a o trimite dinainte acolo, ca sa ne pregateasca  salasuri in locasurile cele vesnice.
 
Se numesc bani, fiindca ne folosim de dansii, iar nu pentru ca suntem stapani; intrebuintarea lor, sau folosinta lor o avem numai, nu insa si stapanirea.
 
Caci spune’mi te rog fiecare proprietate in parte, si fiecare ogor a cator stapani au fost pana acum ? Si a cator stapani vor mai fi de acum inainte ?
 
Se vorbeste chiar si intr’un proverb foarte intelept - caci noi nu  trebue a dispretui proverbele din  popor, daca  au in  ele ceva intelept: “ogorule, zice: al cator stapani si al cator vei fi ? “Aceasta sa o vorbim si catre case. Numai virtutea obisnuieste a calatori impreuna cu  noi   acolo, numai  virtutea  trece in vieata cea de acolo.
 
Deci iubitilor sa stingem din noi pofta de bani, ca astfel sa aprindem pofta de cele de acolo. Nu pot ambele aceste doua iubiri sa stapaneasca sufletul omului, caci: “sau pe unul va uri, sau pre altul va iubi, sau de unul se va tinea si de altul nu va griji”. (Mat. 6, 24).
 
Sfantul Ioan Gura de Aur